România, locul 1 pe națiuni, după numărarea medaliilor, la Campionatul European de Duatlon, găzduit de Târgu Mureș!

În perioada 2-4 iulie 2021, au avult loc trei competiții ale Campionatul European de Duatlon: Duatlon Standard European Championships (vineri, 2 iulie), Dracula Night Run (sâmbătă, 3 iulie) și Duatlon Sprint European Championships (duminică, 4 iulie).
Competițiile au fost organizate cu ajutorul Federației Europene de Triatlon, Federației Române de Triatlon și a celor de la Master Ski & Bike Club Târgu Mureș.
Să spunem că duatlonul este o întrecere sportivă ce cuprinde două probe: alergare și ciclism. Succesiunea lor în traseul care trebuie parcurs este următoarea: alergare, ciclism, din nou alergare.
La sfârșitul Campionatului European, România a obținut locul 1 pe națiuni după numărarea medaliilor, cu un număr momentan incert, rezultat dintr-o anomalie cauzată de Federația Română de Triatlon. Pe site-ul oficial al forului, este menționat un număr de 42 de medalii. Însă, în josul paginii web, este atașat un tabel al clasărilor tuturor sportivilor români, iar, după o simplă numărare, reiese un total de 43 de medalii (13 de aur, 17 de argint, 13 de bronz). Treptele următoare au fost ocupate de Germania și de Spania, care au obținut 18 și, respectiv, 13 medalii, conform, din nou, triatlonromania.ro.
Antoanela Manac, la un pas de Tokyo
Campioana balcanică Antoanela Manac, care, pe lângă statutul de sportiv, este și medic rezident, a fost foarte aproape să obțină biletul de calificare pentru Jocurile Olimpice. A luat startul într-o cursă puternică (15 țări și 23 de sportive), clasându-se pe locul 14. Ea s-a aflat, inițial, pe lista oficială a sportivilor calificați pentru Tokyo, dar câteva rezultate de actualitate au schimbat ierarhia World Triathlon, iar românca a fost prima în afara noii liste pentru JO.
Conform site-ului oficial al Federației Române de Triatlon, acestea sunt rezultatele finale ale românilor, în urma Campionatului European desfășurat la Târgu Mureș:
Locul 1
Robert Tamirjan – PTS4 Men
Octavian Ilina – PTWC Men
Ovidiu Marian Pop – 16-19 Male AG Sprint
Cosmina Spiridon – 20-24 Female AG
Szabolcs Kovacs – 20-24 Male AG și Male AG Sprint
Agnes Tuzson – 25-29 Female AG
Levente Kanizsay – 25-29 Male AG
Reka Balint – 30-34 Female AG Sprint
Adriana Camelia Suson – 35-39 Female AG Sprint
Adrian Costea – 35-39 Male AG
Oana Neumann – 45-49 Female AG Sprint
Ionel Aleonte – 70-74 Male AG Sprint
Locul 2
Arian Notrețu – PTS2 Men
Henrietta Balog – 16-19 Female AG Sprint
Gabriel Boca – 16-19 Male AG Sprint
Aron Incze – 20-24 Male AG
Agnes Tuzson – 25-29 Female AG Sprint
Cristian Dulacioiu – 25-29 Male AG
Reka Balint – 30-34 Female AG
Annamaria Bako – 30-34 Female AG Sprint
Bogdan Damian – 30-34 Male AG Sprint
Adela Cosmina Chis – 35-39 Female AG
Mihai Cengher – 35-39 Male AG
Adrian Costea – 35-39 Male AG Sprint
Otilia Dantis – 40-44 Female AG
Hunor Beres – 40-44 Male AG și Male AG Sprint
Adel Koter – 45-49 Female AG
Bruno Szikszai – 50-54 Male AG
Locul 3
Andreea-Denisa Cralea – 16-19 Female AG Sprint
Ede Vladar – 16-19 Male AG Sprint
Darius Vaida – 25-29 Male AG
Alexandru-Mircea Muscan – 25-29 Male AG
Paul Dimbean 25-29 Male AG Sprint
Alexandru Balan – 30-34 Male AG
Marius-Adrian Fora – 30-34 Male AG Sprint
Adriana Camelia Suson – 35-39 Female AG
George Iulian Murar – 35-39 Male AG
Mihai Cengher – 35-39 Male AG Sprint
Stelian Hota – 45-49 Male AG
Kalman Albert – 50-54 Male AG
Adrian Angelescu – 50-54 Male AG Sprint
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.































