Basmul fotbalului fantastic și Careul ce înlocuia Internetul

Basmul fotbalului a impresionat întotdeauna prin trăirile pe care le imprimau suporterilor acei eroi fantastici ai fenomenului.

Citesc o carte, dedicată fotbalului, scrisă de Marian Nazat în colaborare cu Marius Mitran. „Basmul Fotbalului” se numește, iar modul în care autorii își povestesc amintirile legate de fotbal sunt foarte frumos expuse.

Rețin, ca pentru mine, neștiind câți dintre tinerii de astăzi își pot imagina acel „Careu” din te miri ce loc al orașului, unde chibiții se adunau și discutau despre fotbal. Întrucâtva l-am prins și eu, ce-i drept pe la sfârșitul existenței lui, nu pentru că lumea urma să se sature de fotbal, ci pentru că ziarul urma să fie înlocuit de internet, iar televiziunea să crească enorm în preferințe.

Urma să apară Champions League, competiție pe care am admirat-o și pe care, ca suporter, mi-am dorit-o, dar pe care acum o detest pentru că a introdus sfârșitul fotbalului adevărat trăit de suporteri.

Însă nu asta contează aici, ci percepția fenomenului de atunci, de la nivelul de jos al unor abțibilduri cu Italia ’90 lipite pe ușa unui dulap care era în toate casele și căruia noi, copii de atunci, îi spuneam birou, continuată apoi cu primul meu șoc fotbalistic, Euro’ 92, din Suedia. Atunci, toată strada, iar pe stradă erau și fete, și copii, și oameni cărora nu le plăceau neapărat fotbalul, ei bine Strada aceea fabuloasă, din cel mai frumos cartier al Lumii, s-a golit pentru două ore.

Vecina mea, săsoaică, era îndrăgostită de Klinsmann

Nu conta în totalitate că uimitorii danezi veniseră direct de pe plajă, profitând de o decizie grosolană îndreptată împotriva Iugoslaviei. Nu conta că de Klinsmann era îndrăgostită vecina mea, săsoaică de altfel, ori că emblematicul Karl Heinz Ridl, deși avea doar 1,70 m în înălțime, sărea la cap ca un jaguar. Sau că România nu participa, deși tânjeam după asta, cum tânjim acum.

Conta că, pentru două ore, atât cât a durat finala, strada mea s-a golit datorită unei percepții a fenomenului ce nu își găsește acum acel farmec al vieții pe care el îl dădea acest sport. Oricât ai căuta acum în lumea asta mare, modernă și tehnologizată.

Poate și de aceea, ieri, de ziua cuvântului scris, multe din crâmpeiele celor doi autori amintiți mai sus, magistral evocate, trebuiau (re)scrise undeva.