Am ajuns sub Albania, dar mai avem o şansă!

Am ajuns sub Albania la fotbal, chiar dacă n-am crezut asta niciodată, chiar dacă îi băteam pe unde îi prindeam de 68 de ani încoace. Dar am văzut duminică noaptea, imediat după meci, un episod care, mie personal, îmi dă speranţă.

Băiatul tremură efectiv în faţa camerelor, lacrimile stau să-i izbucnească, răspunde cu greu întrebărilor, ar vrea să fugă, poate pe teren, să întoarcă meciul, să alerge mai mult, să-şi mobilizeze coechipierii. Se simte în glasul lui, în emoţiile lui imense, că ÎI PASĂ. Şi asta contează mai mult decât orice cuvinte.

V-aţi dat seama, e vorba de Nicuşor Stanciu, şi cred că de la el trebuie pornită reconstrucţia conceptuală a naţionalei. Avem nevoie de astfel de oameni care să tremure pentru tricolor, cum o fac albanezii, care să conştientizeze măreţia şi responsabilitatea unui meci pentru ţara lor şi pentru milioanele de oameni care vibrează pentru naţională.

Stanciu, căpitanul României, de ce nu? Să le transmită celor de lângă el emoţia, responsabilitatea, respectul pentru culori, pentru cei din tribune şi pentru cei de acasă.

Să ne creştem copiii şi tinerii fotbalişti sub semnul acestui respect. Dacă noi îl avem, dacă noi putem merge cu zecile de mii să susţinem naţionala, dacă noi fremătăm alături de tricolori în faţa televiuzoarelor, pentru România, înseamnă că ne vom educa şi copiii în acest spirit.

E nevoie de un nou moment zero în fotbalul nostru, e nevoie de băieţi precum Stanciu, şi vă mai pot da câteva exemple, cu riscul să nu fiţi neapărat de acord cu mine: Dorin Rotariu, Alin Toşca, Mitriţă, Manea, Bumba, Păun, Puşcaş. Şi sunt sigur că există şi alţi tineri români talentaţi şi crescuţi sub semnul respectului faţă de România. Trebuie doar descoperiţi, ajutaţi, îndrumaţi, antrenaţi cum trebuie, educaţi.

Haideţi să terminăm cu calificări de genul acesteia, să nu ne mai uităm neapărat înspre bani, să nu ne mai gândim la prime imense şi să construim pe o perioadă de 7-8 ani. E o misiune grea, nu îl văd pe Burleanu să facă asta, un preşedinte numit politic care se comportă ca şi cei care l-au numit. Nici nu se va da singur la o parte, dar în 2018, la următoarele alegeri, lumea fotbalului trebuie să aleagă un preşedinte pentru fotbal şi pentru România.

Am ajuns sub Albania, dar mai avem o şansă: Stanciu, Rotariu, Toşca şi ceilalţi care tremură pentru România!

Hai România!

Credit foto: dolcesport.ro