Povești de campioni. Safier Koorndijk Iancu, un „Superman” care a adus glorie României

Primul român naturalizat care a câștigat medalii de aur la competiții internaționale de culturism provine din Surinam, via Olanda. Safier Koorndijk-Iancu se visa supererou atunci când avea 7 ani, iar visul i s-a împlinit după ce s-a stabilit în România.

Când Safier avea 7 ani, familia lui a părăsit Surinamul și a emigrat în Olanda, în căutarea unei vieți mai bune. Băiețelul avea deja un vis, inspirat de cărțile cu benzi desenate pe care se uita împreună cu verișorii săi: să devină un supererou.

Neapărat trebuia să aibă un fizic impunător, ca mai toate personajele care salvau lumea. Le spunea asta părinților, care râdeau și îl asigurau că, într-o zi, poate deveni „Superman”.
„Bunicul se uita la concursuri de culturism și la documentare cu statui grecești antice. Vedeam oamenii altfel decât în realitate. Îmi plăcea”, a povestit sportivul care a obținut cetățenia română la ediția 2024 a Sports Business Academy.

Două hobby-uri i-au construit destinul

La 14 ani a început să lucreze singur cu greutatea corpului, făcând zi de zi flotări și tracțiuni. A intrat pentru prima dată într-o sală de fitness după ce a împlinit 16 ani. Potrivit legii olandeze, copiii sub 16 ani nu au voie să frecventeze astfel de săli, întrucât exercițiile cu greutăți afectează creșterea.

În afara fitness-ului, tânărul Safier Koorndijk mai avea o pasiune: jocurile video online. Cele două hobby-uri au „colaborat” pentru a-i construi destinul de campion. În 2008, în timp ce se juca online, „i-a furat inima o româncă” pe nume Carmen. Trei ani mai târziu, a venit în România în vacanță și s-a îndrăgostit de țara noastră, în care s-a mutat definitiv în 2016, întemeindu-și o familie.

Vezi și:   Probleme la stângul, debut cu dreptul pentru Simona la Cincinnati

Între timp, corpul său a început să semene tot mai mult cu cele ale supereroilor care îi fermecaseră copilăria. La primul concurs de culturism, în Olanda, s-a clasat pe locul 5. Se întâmpla în 2015.

În 2023, la numai o lună după ce și-a luat cetățenia română devenind Safier Koorndijk-Iancu, ne-a reprezentat țara la Campionatul Mondial din Barcelona, unde au participat cei mai impresionanți culturiști din 94 de țări.

„Auzisem imnul României de-a lungul concursului și mi-am dorit enorm să cânte și pentru mine. Când eram pe podium și l-am auzit, mi-a fost atât de bine, încât mi-am spus că vreau să se mai întâmple asta și în viitor, de mai multe ori”

Safier Koorndijk-Iancu

Prima participare la Mondial a însemnat și prima medalie de aur. Au urmat și alte succese importante pentru culturistul care a fost cooptat în echipa Clubului Sportiv Universitar ASE. A câștigat nu mai puțin de 6 medalii de aur la Europenele de Culturism din 2025, apoi trei medalii de aur și una de bronz la Campionatul Mondial de Bodybuilding desfășurat la finalul acestui an în Arabia Saudită. A devenit și cvadruplu campion național în acest an.

„Este un sport foarte frumos, poți câștiga bani în urma unor medalii, însă nu poți trăi doar din culturism. Eu lucrez în contabilitate”.

Safier Koorndijk-Iancu

Atunci când nu este sezon de competiții, Iancu face două antrenamente pe zi și mănâncă „80% mâncare sănătoasă și 20% mâncare nesănătoasă”. În a doua categorie se încadrează pizza sau burger. Este mare fan al mâncărurilor tradiționale românești, în frunte cu sarmalele și papanașii.

Vezi și:   Povești de campioni. Carmen Tocală, femeia care a reușit în „lumea bărbaților”

În perioadele în care pregătește participarea la turnee, se schimbă foaia. Fără dulciuri, fără pizza, fără burger, iar antrenamentele devin draconice. Înaintea Mondialului de 2025, era să leșine de două ori din cauza efortului, soția Carmen rugând-l să nu mai exagereeze cu antrenamentele.

În timp ce alți sportivi au nevoie de minim 9-10 ore de somn pentru a se recupera după efortul intens, Safier este „ca și nou” după 6-7 ore. Unii consideră că moștenirea genetică reprezintă un atu, existând teoria că afro-americanii au musculatura mai bine dezvoltată „din naștere”. Surinamezul spune la ediția 2024 a SBA că a văzut europeni care sunt mai bine construiți decât el din punct de vedere fizic.

„Accept orice vine spre mine, chiar dacă e rău sau bUN. Nu pot decât să accept ce mi se întâmplă și să învăț din acele momente. ĂI Mulțumesc lui Dumnezeu, până acum nu am avut momente cu adevărat dificile în viața mea. Când ai probleme, să te rogi la Dumnezeu, să vorbești cu El și vei ști ce ai de făcut”

Safier Koorndijk-Iancu

Un amănunt interesant, ca un arc peste timp spre perioada copilăriei: pentru felul în care arată, lui Safier i se mai spune și „Superman”…

Intră în aplicația mobilă a Sports Business Academy și ai acces la studii de caz și materiale teoretice din prima platformă de sports business din România.

 

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...