UEFA Youth League: Viitorul lui Hagi și granzii Europei. VIDEO

Viitorul s-a calificat spectaculos în optimile de finală ale UEFA Youth League (4-2 cu FC Copenhaga la Ovidiu), ajungând printre granzii Europei la acest nivel, într-o competiție caracterizată de entuziasm și jucători de zeci de milioane de euro, precum Pulisic sau Kylian Mbappe.

794284-16473619-1378534368865104-2125717240966420529-n
Credit foto: gsp.ro

Tinerii lui Hagi vor juca pentru calificarea în sferturi împotriva echipei similare a lui FC Porto, în deplasare, o singură manșă, pe 21 sau 22 februarie. Iar dacă merg mai departe, urmează să întâlnească tot în deplasare învingătoarea partidei dintre Barcelona și Dortmund!

Echipele s-au calificat în play-off pe două rute: cea a grupelor, la care au participat cluburile cu echipe de seniori în grupele Ligii Campionilor, și cea a campioanelor, care au avut de trecut două tururi eliminatorii în sistem tur-retur.

Iată prezentarea echipelor rămase în competiție:

ȚSKA MOSCOVA – ROSENBORG

ȚSKA s-a calificat pe primul loc dintr-o grupă din care au mai făcut parte Monaco, Leverkusen și Tottenham. Cei mai buni marcatori ai echipei sunt Fedor Chalov (cinci goluri în patru meciuri jucate) și Timur Zhamaletdinov (cinci goluri în șase partide). De altfel, Chalov este și cel mai bine cotat jucător al echipei pe transfermarkt.com, cu 400.000 de euro.

Rosenborg nu a avut un parcurs impresionant până acum. O victorie notabilă ar fi cea împotriva lui Basel (1-0). Golgetherul echipei este Begard Erlien, cu trei goluri în cinci meciuri. Pare a fi un adversar facil pentru ȚSKA.

ATLETICO MADRID – SEVILLA

Atletico a terminat pe locul secund în grupa D, înaintea lui Bayern Munchen și a lui Rostov. Echipa are stilul celei de seniori, care înscrie puține goluri și primește și mai puține. Cei mai buni marcatori sunt Giovanni Navarro și Toni Moya, ambii cu numai două reușite.

Sevilla a câștigat grupa în care s-a luptat cu Juventus, Lyon și Dinamo Zagreb, având cel mai bun atac, dar o apărare vulnerabilă. Ruben Colmenero a înscris patru din cele nouă goluri ale echipei. Cel mai bine cotat jucător este mijlocașul ofensiv Alejandro Pozo (17 ani, 800.000 de euro).

Vezi și:   A triumfat sportul rege(lui): 5 motive pentru care Viitorul e peste Steaua și Dinamo

BARCELONA – DORTMUND

FC Barcelona a înregistrat cinci victorii și o înfrângere (în fața lui Monchengladbach) în faza grupelor. Spaniolul de origine congoleză Jordi Mboula este golgetherul echipei, cu cinci goluri înscrise în cinci meciuri. Mijlocașul central Carles Alena este cel mai bine cotat fotbalist din lot – 1,5 milioane de euro.

Dortmund și-a făcut treaba și a terminat pe locul secund, după Real Madrid, în grupa din care au mai făcut parte Sporting Lisabona și Legia Varșovia. Din lot fac parte mijlocașul ofensiv Pulisic (cotat la 12 milioane de euro) și fundașul dreapta Felix Passlack (cotat la trei milioane de euro).

AJAX – DINAMO KIEV

Ajax a învins-o cu 2-0 pe Juventus, în play-off. Olandezii au înscris cel puțin două goluri în toate meciurile jucate până acum, Kaj Sierhuis trecându-și în cont șase reușite.

Dinamo Kiev a reprezentat surpriza grupei B, în care le-a depășit pe Benfica, Napoli și Beșiktaș. Să îl urmărim cu atenție pe Bogdan Lednev, care a înscris șase goluri în tot atâtea partide. Va fi o dublă spectaculoasă.

MONACO – REAL MADRID

S-au înscris multe goluri în toate meciurile jucate până acum de Monaco în această competiție. Francezii au dat și au primit gol în 6 din 7 partide. Irvin Cardona este golgether (cinci goluri în șase meciuri), dar cel mai scump jucător din lot este atacantul de origine cameruneză Kylian Mbappe, cotat la 10 milioane de euro.

Tiparul meciurilor cu multe goluri este valabil și pentru Real Madrid, care a primit gol și a înscris în toate meciurile din grupă.

Sergio Diaz, atacant cotat la un milion de euro, este cel mai bun marcator al echipei, cu trei goluri în cinci partide.

Vezi și:   Calculele calificării în Liga Campionilor. Cine câștigă grupele, cine merge în Europa League

SALZBURG – PSG

La Salzburg joacă golgetherul competiției, Mergim Berisha, care are la activ șapte goluri în trei meciuri. Cinci dintre reușite au venit în victoria cu 8-1 împotriva lui Kairat. Austriecii au ajuns în această fază a competiției după ce au eliminat-o pe Manchester City în urma loviturilor de departajare (1-1 după 120 de minute).

PSG nu a lăsat loc pentru surprize în Grupa A, depășindu-le clar pe Basel, Arsenal și Ludogoreț. Pe bulgari i-a bătut rău, dubla confruntare încheindu-se cu scorul general  12-2 în favoarea francezilor. Cel mai bun marcator este Christopher Nkunku, cu cinci goluri în patru meciuri.

PSV – BENFICA

PSV a înscris 16 goluri și a primit numai două în faza grupelor. Stilul de joc al echipei olandeze aduce la finalizare fotbaliști din toate liniile. Așa se face că golgetherul echipei este un mijlocaș stânga, Lennerd Daneels, cu numai trei reușite.

Benfica nu a impresionat până acum. Până și calificarea în această fază a fost una chinuită, obținută în urma executării loviturilor de departajare (6-5 contra lui Midtjylland). Golgetherul echipei, Joao Felix, a marcat doar trei goluri în șase meciuri.

PORTO – VIITORUL

Porto a înscris în toate meciurile jucate până acum. A câștigat grupa cu FC Copenhaga, FC Bruges și Leicester. Principalul pericol pentru poarta Viitorului este Rui Pedro, care a înscris șase goluri în patru meciuri.

Florinel Coman, Andrei Ciobanu și Carlos Casap au înscris câte trei goluri până acum pentru Viitorul. Evoluțiile echipei au fost entuziasmante pe teren propriu, dar mai stângace în deplasare. Viitorul a pierdut (0-2) ultimul meci jucat pe teren străin, contra lui FC Zurich.

Rezumat Viitorul – FC Copenhaga 4-2

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...