Universitatea Craiova are asigurată suma de 3.870.000 de euro numai din premii oferite de UEFA, pentru participarea în cupele europene 2026-2027. În cazul foarte probabil în care „alb-albaștrii” vor trece de Ararat-Armenia, în Play-off-ul Europa League, veniturile minime vor fi de 4.835.000 de euro.

Universitatea Craiova este singura reprezentată a României care nu a fost eliminată din cupele Europene în sezonul 2026-2027. FCSB și U Cluj au ieșit din turul 2 preliminar al Conference League, iar CFR Cluj a părăsit aceeași competiție în turul 3 preliminar.
Echipa antrenată de Filipe Coelho și-a început campania europeană în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, în care a trecut de bielorușii de la Vitebsk (4-1 în deplasare și 1-0 acasă). Aventura în cea mai importantă competiție europeană intercluburi s-a încheiat în turul 2 preliminar, fază în care oltenii au fost eliminați de Levski Sofia (Bulgaria), după 0-1 în deplasare și 2-2 pe „Ion Oblemenco”.
Campioana României a ajuns în turul 3 preliminar Europa League, în care a trecut de KuPS (Finlanda), cu 3-2 la general (1-1 în deplasare, 2-1 acasă). Mai este un singur hop până la tabloul principal al Europa League, Ararat-Armenia. Dacă vor fi eliminați de armeni, craiovenii vor juca în grupa principală Conference League.
200.000 de euro câștigați dintr-un „foc”
Dacă e să luăm în considerare banii câștigați până în Play-off și premiul pentru calificarea pe tabloul principal, veniturile Universității vor pleca de la 4.835.000 de euro pentru calificarea în grupa principală Europa League, sau 3.870.000 de euro pentru calificarea în grupa principală Conference League, în cel mai rău caz. La acești bani se vor adăuga sumele venite în funcție de rezultatele făcute în următoarea fază.
O victorie în grupa Europa League este recompensată cu 450.000 de euro, remiza aducând 150.000 de euro. Un succes în grupa Conference League este premiat 400.000 de euro, iar un egal este recompensat cu 133.000 de euro.
Beneficiile financiare nu se opresc aici. Clubul oltean va câștiga bani și din drepturile tv, și din vânzarea biletelor, și din market share. Drepturile de televizare a partidei de pe teren contra KuPS au fost de 40.000 de euro, iar pentru cele pentru meciul de acasă cu Ararat-Armenia s-au dat cu 200.000 de euro!
Cu siguranță, vor fi minim 15.000 de spectatori la fiecare joc de acasă din faza grupei. A fost vândut un număr record de 12.000 de abonamente pentru acest sezon, după cele 7.000 de abonamente date în toată stagiunea trecută. Cel mai ieftin abonament costă 130 RON (reînnoire student la Peluza Nord), iar prețul celui mai scump este 1.429 RON (abonament nou VIP — Sectoare A/F).
Credit foto: sportpictures.eu
------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor.
Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.











































