Posibilele adversare ale echipelor românești în turul trei preliminar al cupelor europene

Posibilele adversare din turul trei preliminar al competițiilor europene pentru echipele românești le prezentăm în cele ce urmează. Tragerea la sorți a avut loc ieri, la Nyon.

FOTO: Flavius Buboi/SPORT PICTURES

Posibilele adversare CFR Cluj

CFR Cluj este singura echipă românească din acest an care participă în preliminariile Champions League. O întâlnește în turul doi pe campioana Gibraltarului, Lincoln Red Imps. În caz de victorie, își va pierde statutul de  cap de serie și va juca împotriva câștigătoarei din dubla manșă dintre Slovan Bratislava (Slovacia) și Young Boys Berna (Elveția). Dacă ardelenii pierd cu Red Imps, vor întâlni învinsa din aceeași manșă, în preliminariile Europa League.

Slovan Bratislava este campioana în exercițiu a Slovaciei, fiind evaluată la 13,8 milioane de euro, de peste două ori mai puțin decât CFR Cluj (30,5 milioane), conform Transfermarkt. Cel mai important succes din istorie: a câștigat Cupa Cupelor în 1969! Pe plan intern: 11 campionate naționale, 9 Cupe ale Slovaciei, 8 Cupe ale Cehoslovaciei. Cel mai bine cotat fotbalist din lot este mijlocașul Jaromir Zmrhal (1,6 milioane).

În sezonul trecut, cei de la Young Boys Berna au câștigat al 4-lea titlu consecutiv în Elveția și al 15-lea din toată istoria. Mai au în palmares 7 Cupe naționale, o Supercupă  și Schweizer Ligacup.

Lotul lui Young Boys este evaluat la 61,8 milioane de euro, iar cel mai valoros jucător este atacantul Jean-Pierre Nsame, estimat la 7 milioane de euro.

Precedentul din Europa League

CFR Cluj a întâlnit de două ori formația din Berna, în sezonul trecut, în grupele Europa League. Pe teren propriu, meciul s-a încheiat cu o remiză (1-1), în timp ce, la retur, clujenii au pierdut dramatic (1-2), ratând calificarea în primăvara europeană.

Vezi și:   Nou obiectiv pentru România: calificarea directă la CM 2019. Video

Datele de disputare pentru turul trei preliminar din Champions League sunt 3/4 și 10 august. Prezența în acest tur i-ar garanta echipei ardelene cel puțin o calificare în grupele Conference League.

Posibilele adversare FCSB

Dacă va trece de kazahii de la Șahtior Karagandi, FCSB, cap de serie, se va duela în turul al treilea preliminar din Conference League cu ucrainenii de la Kolos Kovalivka.

Echipa din țara vecină a fost înființată în 2012 și până în 2015 a evoluat în campionatul regional din Kiev, fiind de trei ori campioană aici.

A promovat pentru prima oară în istorie în primul eșalon intern în vara lui 2019 și a ocupat locul 4 în sezonul trecut. În preliminariile pentru Europa League din același sezon, a trecut în turul doi de echipa grecească Aris Salonic și a părăsit competiția în următorul tur, după înfrângerea în fața croaților de la Rijeka.

Valoarea lotului (9,75 milioane) este de trei ori mai mică decât cea a vicecampioanei române (31,15 milioane). Cel mai bine cotat jucător este mijlocașul Anatoliy Nuriev –  900.000 de euro.

Manșele turului trei din Conference League se joacă pe 5, respectiv 12 august.

Universitatea Craiova

În cazul unei victorii cu albanezii de la Laci, Universitatea Craiova va evolua în fața lui Anderlecht, ocupantă a locului 4 în campionatul intern.

FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Belgienii au în palmares 34 de campionate naționale, 9 Cupe naționale, 13 Supercupe naționale, o Cupa UEFA, două trofee Cupa Cupelor și două Supercupe europene. Au trecut patru ani de la ultimul trofeu câștigat (Supercupa Belgiei, din iulie 2017).

Lotul lui Anderlecht este evaluat la 99,3 milioane de euro, în timp ce “leii din Bănie“ au o cotă financiară de 27,13 milioane.

Vezi și:   E profesionist: Abang a plecat cu palatul lui Gigi Becali!

Meciurile pentru turul trei din preliminariile Conference League au loc pe 5, respectiv 12 august.

Sepsi Sfântu Gheorghe

Dacă echipa covăsneană trece de slovacii de la Spartak Trnava, va întâlni câștigătoarea din dubla manșă dintre Sutjeska (Muntenegru) și Maccabi Tel Aviv (Israel).

Fondată în 1927, FK Sutjeska a câștigat de patru ori campionatul intern (2012/13, 2013/14, 2017/18, 2018/19) și o dată Cupa națională (2016/17). În sezonul trecut, a terminat pe poziția secundă, la 28 de puncte în spatele campioanei Buducnost. Echipa este evaluată la 3,5 milioane de euro, de trei ori mai puțin decât cea a lui Leo Grozavu.

Maccabi Tel Aviv, vicecampioana Israelului, are un palmares de 24 de titluri, 24 de Cupe naționale, 7 Supercupe și două Ligi ale Campionilor Asiei. Lotul este estimat la 17,7 milione de euro, în timp ce valoarea echipei covăsnene se ridică la 10,9 milioane. Cel mai bine cotat jucător este internaționalul israelian Yonatan Cohen – 2,4 milioane

Meciurile din manșa a treia pentru Conference League se dispută pe 5, respectiv 12 august.

Premiile financiare pentru accederea în grupele competițiilor europene sunt următoarele: Champions League – 15,6 milioane de euro, Europa League – 3,63 milioane, Conference League – 2,9 milioane.

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...