„Magiun” Marin Barbu: „Am luat vreo doi de păr, am spart două sticle la pauză și am bătut Dinamo cu 5-4 după 0-4!!!”

„Magiun” Marin Barbu (63 ani) este unul dintre cei mai „șmecheri” și haioși antrenori din fotbalul românesc. Ca jucător, a fost un mare mingicar, a evoluat la Steaua, FC Olt Scornicești, FC Brașov și l-a făcut golgheter pe marele Anghel Iordanescu.

magiun
Foto: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

Le-a antrenat pe Foresta și Ceahlăul în câte trei rânduri, pe Brașov, Petrolul, Astra, Poli Iași. A fost principalul sucevenilor la antologicul meci cu Dinamo, din „Ștefan cel Mare”, când Foresta a intors de la 0-4 în minutul 46 si a câștigat cu 5-4!!!

Acum, cel supranumit „Magiun” este antrenor la echipa a doua a celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe și se ocupă și de o grupă de juniori.

Am vorbit cu mister Marin Barbu despre momentele din cariera de fotbalist și antrenor, despre jucătorii din ziua de azi, situația actuală din fotbalul românesc și despre cum își petrece timpul pe perioada pandemiei.

„Magiun” este o persoană directă, care spune lucrurilor pe nume, dar este și un personaj extraordinar de spumos, cu care ai putea să stai zile întregi la discuții fără să te plictisești. M-a făcut să râd și să uit de pandemie, a răspuns la toate întrebarile mele în stilu-i caracteristic, foarte degajat! Haideți să vedem ce a ieșit!

Cum ați ajuns la fotbal?

Păi mi-a plăcut fotbalul de mic, îl jucam mereu pe maidan. Un prieten mai mare decât mine era deja legitimat, m-a văzut cum joc și a zis ca ar fi păcat să nu merg  într-un cadru organizat. La 10 ani, am ajuns la Steaua, la Centrul de Copii 23 August. Încă de la primul antrenament am fost selecționat și am devenit preferatul antrenorului Gheorghe Stănculescu, cel care mi-a și dat porecla „Magiun”. Pe vremea aia erau două centre  de copii la Steaua, unul în Ghencea și unul la Complexul 23 August.

„Magiun”: „În urmă cu 50 de ani, aveam condiții mai bune decât au unele cluburi în prezent!”

Cum erau condițiile de antrenament în acea vreme?

Condițiile de atunci la Centrul de copii 23 August, păstrând proporțiile, evident, erau  asemănătoare cu ce este acum la Academia Hagi! Aveam vestiare bune, echipamente, terenuri de antrenament, magazioner, cam tot ce are nevoie un club profesionist. Acum 50 de ani, aveam condiții mai bune decât unele cluburi din România la ora actuală!

Cum ați ajuns la echipa mare a Stelei și ce ne puteți spune despre perioada petrecută acolo?

Pe vremea aia, era greu să ajungi de la juniori direct la echipa mare. Eu,  fiind și de statură mică, nu prea mi-a dat multă lume șanse că voi ajunge fotbalist, așa că am fost dat împrumut la Spartak București, care juca în liga a IV-a. Se juca cu juniori în teren, dar să știi că pe vremea aia liga a IV-a era mult peste ce se joacă acum la liga a III-a. După ce am terminat junioratul, am plecat în pribegie la Sibiu, în armată, iar după o perioadă scurtă petrecută acolo, prin filiera armatei, am ajuns la Sfântu Gheorghe, unde am jucat doi ani, dintre care un an și două luni în Divizia B. Am jucat foarte bine și am marcat o căruță de goluri.

Și la Steaua?

În perioada aia, Steaua monitoriza foarte atent tinerii. După un meci cu Gloria Bistrița, unde am marcat două  goluri, m-a văzut nea Jean Pădureanu și le-a zis celor de la Steaua: „Băi, am văzut un jucător la Sfântul Gheorghe, nu aveți voi așa ceva!”. În iarna dintre 1981 și 1982,  am ajuns la Steaua.

A jucat alături de Tudorel Stoica, Belodedici, Duckadam

Ce jucători importanți ați prins acolo?

A fost o perioadă foarte frumoasă la Steaua. Am avut onoarea să joc alături de fotbaliști de valoare – Tudorel Stoica, Iordănescu, Belodedici, Duckadam, Majearu!  Eram un grup unit. Am fost coleg în „avanposturi” cu Iordănescu, cu care m-am înțeles cel mai bine. Chiar cu un an înainte de a pleca el în Grecia, l-am făcut golgheter cum s-ar spune. A marcat majoritatea golurilor din pasele mele.

După Steaua, a urmat perioada Brașov, dar cu o scurtă oprire la Scornicești, la FC  Olt. Cum era la echipa lui Ceaușescu?

La Scornicești era bine, nea Halagian m-a vrut acolo, dar nu am stat mult, pentru că eram departe de familie. Nea Florin Halagian, un antrenor extraordinar și un om deosebit, a înțeles situația mea și mi-a dat drumul. Am ajuns apoi la Brașov, unde am avut cea mai bună perioadă din carieră. Am jucat 7 ani acolo, 160 de meciuri și am dat aproximativ 50 de goluri. Am avut norocul să descopăr și un om serios, pe antrenorul Costică Ștefănescu, și am avut colegi valoroși, unul dintre ei este Nelu Nache, cel mai longeviv jucător de la Brașov, cu o perioadă de 17 ani petrecută la club. Jucase și pe vremea lui Ienei.

Ați rămas nostalgic când vine vorba de Brașov…

Amintiri frumoase, pe vremea lui Ceaușescu. Chiar și acum, Brașovul este un oraș frumos, turistic. Păcat că revoluția a adus în orașul ăla numai nenorociri, s-a distrus tot, s-a distrus echipa de fotbal, s-au distrus lucruri frumoase.

„Le-o dădeam pe rând printre picioare, pac-pac!”

Toți iubitorii fotbalului vă știu și vă identifică ca pe un mare mingicar! La antrenamente, cam împleteați picioarele colegilor?

Da! Aveam unii colegi care erau abonați. Le spuneam: „Băi, azi o furi!” Și începeau cu „Bă, știu ce faci, azi nu ai cum să mi-o mai bagi printre picioare”. Nu îi luam tare de la început, dar pe la jumătatea antrenamentului îi prindeam pe rând, pac-pac… Îi curentam imediat! Cu unii chiar făceam pariu pe câte o sticlă de vin, câte o masă și nu prea mi-a fost dat să pierd. Plus ca făceam concurs cu portarii, lovituri libere, tras la poarta, noi mai rămâneam câte o oră după antrenament. A contat mult în carieră acea ora rămasă la stadion după fiecare antrenament.

Cel mai bun coleg alături de care ați jucat si cel mai dificil adversar pe care l-ați întâlnit?

Cel mai valoros jucător cu care am jucat este Iordănescu, fără doar și poate. Nu prea au fost mulți mai buni ca el în România, era cel mai important jucător în perioada aia, plus că ne înțelegeam și bine. Pe partea cealaltă, cel mai dificil adversar a fost Nicolae Negrilă de la Craiova. Un adversar de temut, știa și fotbal, băga și material, un adversar valoros, care a jucat și la națională.

Cum ați luat decizia de a deveni antrenor? 

În 90, am avut un accident de mașină, a trebuit să stau un an, am mai jucat foarte puțin pe la Divizia A și B, iar prin 1990 și ceva m-am băgat pe meseria de antrenor. Prima mea echipa a fost Harghita Odorheiu Secuiesc și am preluat-o chiar în anii ăia tulburi, când se zicea că se omoară românii cu ungurii. Să știi de la mine că am dus la Odorheiul Secuiesc o viață ca în povești. Dom’ne, mi-a plăcut mereu fotbalul și mi-am dat seama că am această vocație.

„Magiun”: Mi-am dat seama că am sânge!

Ce v-a determinat sa faceți pasul către antrenorat?

În viața de zi cu zi, nu prea mă pricep la altceva. Și acasă, când trebuie să batem un cui, îl bate nevastă-mea. La fel și când am început fotbalul, am vrut să mă fac ospătar, strungar, nu mi-a ieșit nimic. Am făcut școala de antrenori la Steaua, am luat carnetul de antrenor, cu timpul am luat toate categoriile, mi-am dat seama că am sânge și am si vorbele la mine și pot lua meseria asta în piept. În anii ăia, meseria de antrenor era frumoasă. La ce vremuri sunt acum în România, cum se tratează și cum se vede fotbalul, eu nu m-aș mai face antrenor dacă aș termina acum cariera de jucător .

Ați antrenat Foresta Suceava în trei rânduri. Cum ați trăit acel meci, episod ireal cu Dinamo?

Ceva intens! Înainte de meci, pregătirea jocului, nu prea aveam noi în gând să câștigăm. Ne-ar fi plăcut să câștigăm, dar, având în vedere diferența de valoare între cele două echipe, Dinamo era clar favorită. Prima repriză – dezastruoasă, ne-au dat 4. La pauză, m-am enervat, am luat vreo doi de păr, inclusiv pe Robert Niță, l-am schimbat pe Semeghin, care urma să plece la Dinamo. Le-am bătut puțin obrazul în vestiar, am făcut o ședință tehnică din nou, am mai spart vreo două sticle și le-am zis că, dacă ne facem de rușine, dăm cu piciorul la tot ce am făcut bun până atunci. Despre repriza a doua, ce aș putea să spun, știe toată lumea… O repriză de la Dumnezeu!

„Robert Niță era campion la tupeu”

Știu foarte bine că aveți ochiul format în ale fotbalului! Care sunt cei mai buni jucători pe care i-ați antrenat și care au fost cei mai rebeli/neastâmpărați?

Păi, ce să zic, Dorin Goian, pe care l-am promovat la Foresta când avea 18-19 ani, Axinia de la Ceahlăul, Robert Niță, au mai fost Șchiopu, Brujan, Alistar, jucători buni de valoare. La grupa rebelilor, Robert Niță era campion la tupeu, au mai fost Ene de la Suceava și Tiberiu Șerban de la Ceahlăul. Eu am crescut în București, am fost prieten în copilărie cu Fane Spoitorul, am fost mai șmecher decât ei și nu prea le-a mers șmecheria cu mine. Automat le dădeam replica înapoi, chiar dacă erau băieți cu tupeul la ei. Am avut mereu relații bune, tocmai de asta am și fost un antrenor iubit.

La sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000, Coperativa era în floare, cum ați trăit acea perioada ca antrenor?

Când am fost la Suceava, în 2000, am simțit pe pielea mea ce înseamnă Cooperativa. Am terminat turul campionatului pe locul 5, iar în retur am picat pe loc de baraj. Cât am fost la Piatra Neamț, se cam diluase treaba cu Cooperativa.
Dom’le erau mai multe lucruri îmbârligate, acolo erau băgați și arbitri, mai multe cluburi, de aia îi spunea Cooperativa… Erau 4-5 echipe care decideau și arbitri, și tot. O perioadă neagră, dar, să știi, chiar și ăia din Cooperativă aveau echipe puternice. Dacă nu aveai echipă bună, greu băteai la Bistrița sau la Ceahlăul…

„Magiun” Barbu: „Mulți fotbaliști nu mai vor să muncească, cer doar banii!”

Dacă ar fi să comparați fotbalul din ziua de azi cu cel jucat pe vremea dumneavoastră, ce ne-ați spune?

Pe vremea când eu eram tânăr jucător, fotbalul era la rang de cinste în România! Începând de la copii, juniori și până la seniori, exista respect. Divizia C avea 12 serii, Divizia B – 3 serii. Era o masă mare de jucători și era greu să ajungi la Divizia A. În primul rând, jucătorii munceau, dar munceau și de teamă, te mai lua în primire primul secretar, șeful Securității, directorul de la uzină. Nu era ca și acum, când jucătorul zice: „Băi, am contract, mie să îmi dați banii, mi se rupe și de ăla, și de ăla…” Plus că acum nimeni nu vrea să mai muncească, foarte puțini sunt jucătorii ăia care vor să muncească. Ăsta este și unul din motivele pentru care unii au nevoie de foarte mult timp să se adapteze la echipele de afară… Din cauza condiției fizice.

Ce ne puteti spune despre Budescu și celebra poziție de fundaș dreapta pe care, zice Vivi Răchită, i-ați fi atribuit-o când era junior?

Budescu este un talent, dar în perioada Petrolul era leneș! La mine, juniorul juca în bandă, pe asta cu fundașul Răchită a scos-o, dar eu i-am dat răspunsul. În sistemul 3-5-2, cum jucam eu, nu există fundaș dreapta, Budescu juca al cincilea în bandă. În zonele centrale, este foarte greu să bagi un junior, pentru că acolo e zona cea mai puternică si pe acolo ajungi cel mai repede la poartă, deci centrul trebuia betonat. Budescu a jucat în bandă, un fel de extremă, cam asta a fost cu Budescu, Răchită probabil a înțeles-o diferit. Totuși, când l-am antrenat pe Budescu în perioada Astra era cu totul altul, un jucător responsabil și dispus la efort.

„Pe Alibec trebuie să știi cum să îl gâdili”

„Fratele” lui Budescu e Denis Alibec. De ce credeți că sunt foarte putini antrenori care se pot înțelege cu el?

Denis Alibec in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si CFR Cluj, din cadrul playoff-ului Ligii 1 Betano, desfasurat pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, luni 6 mai 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Alibec este un jucător destul de capricios și rebel. Trebuie să scoți din el ce are mai bun prin șmecherie, trebuie să știi cum să îl iei, cum să îl gâdili, să îl faci să înțeleagă că îi vrei binele!

Ce părere aveți despre informația apărută în presă care spune ca Florinel Coman ar putea semna cu un club din Statele Unite?

De ajuns este ușor să ajungi. Cel mai greu este să te menții. Nu îl cunosc, nu am lucrat cu el! Are o singură variantă: să muncească mai mult decât în România! Dacă nu va munci mai mult decât în România și nu va schimba calitatea, o să facă drum întors spre Liga 1.

Ianis Hagi! Ce credeți despre el și ce sfat îi dați pentru a reuși în fotbalul de afară?

Nu este un jucător rău, este bun, eu îl cunosc foarte bine pe taică-său. Ianis nu are scânteia lui Gică… Păi Gică, atunci când pleca de pe loc cu mingea la picior, nu îl mai prindea nimeni. Ianis lovește mingea foarte bine cu ambele picioarele, dar la capitolul „scânteie” e foarte greu să îl ajungă pe taică-su. Ca să reușească la o echipa din străinate, Ianis trebuie neapărat să facă și faza a doua!

„Magiun” Barbu: Jucătorii români nu au condiție fizică

De ce credeți că jucătorii români nu reușesc să se adapteze în campionatele de afară?

În primul rând, este vorba despre condiția fizică. În al doilea rând, acolo nu stă nimeni după tine să iți spună fă aia și aia. Dacă ai făcut, bine. Dacă nu, la revedere! Nu e ca la noi, că stă toată ziua cineva cu gura pe tine, hai bă, hai ca îl mai amendăm. În campionatele din vest, trebuie sa fii profesionist. Dacă nu, vin alții!

Ce părere aveți de situația de la Dinamo? 

Situația de la Dinamo este oglinda societății românești! Cum au dispărut nenumărate fabrici în România, așa se distruge și un brand din fotbal. Brandul Steaua s-a dizolvat și el în mai multe Stele, Rapid parcă își revine, Petrolul e la pământ, Timișoara, Oradea – tipic situației actuale din România. De felicitat fanii dinamoviști, care au această inițiativă de a strânge bani pentru echipă, dar se pare ca au venit vremuri în care o vom vedea pe Dinamo în liga a IV-a, dacă Negoiță nu face repede ceva. Nu mai înțeleg nimic, ba vinde echipa, ba o falimentează…

Ce faceți mai exact la Sepsi Sfântu Gheorghe. 

Mai am puțin până la pensie, antrenez echipa a doua a clubului Sepsi, mai am o grupă de juniori, locuiesc într-un loc mirific, îmi place mult ce fac și mă simt bine! Mulțumesc lui Dumnezeu am un trai decent și fericit!

Cum omorâți timpul în perioada pandemiei?

Stau în casă, o data pe săptămână ies la cumpărături, am o casă lângă Tușnad-Băi, copiii și nepoții lângă mine. Am gradină, am curte, am un câine ciobănesc caucazian pe care trebuie să îl plimb, am ce sa fac! Eu mă îngrijorez pentru persoanele care locuiesc la bloc și mă gândesc cât le este de greu. Plus că nu înțeleg unele decizii tipic românești care nasc controverse! Unii stau în casă, alții ies, nu mai înțeleg nimic. Sper ca perioada asta urâtă sa treacă repede și să fim sănătoși!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul și vrei să susții SPORTescu, iți dăm cateva idei:
- folosim unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile afiliate, site-ul nostru primește un comision din partea magazinelor pe care le promovăm. Nu te costă nimic în plus și ai șansa să ne susții;
- intră în Comunitatea SPORTescu de aici;
- dă Share și transmite-l prietenilor tăi, poate și ei vor să-l citească.
Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...