Becali decide clasamentul Ligii I. Noroc epocal pentru Dinamo!

Becali decide clasamentul Ligii I, sfătuindu-i și pe alți patroni de club cum să facă pentru a avea succes. Așa se explică decăderea lui CFR Cluj și a Universității Craiova, dar și succesul lui Dinamo, echipă al cărei finanțator nu e băgat în seamă de „înțeleptul din Pipera”.

becali
Credit foto: sportpictures.eu

„Gigi Becali s-a împrietenit cu Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, și l-a «virusat» cu propriile opinii despre cum trebuie condus un club. Apropiați ai șefului din Gruia cred că mazilirea lui Iordănescu a venit tot ca urmare a influenței de la palat”, a scris gsp.ro, care a notat și că „Becali e un fel de conducător neoficial la Voluntari, unde clubul e condus de alt fin al lui, primarul Pandele”.

Becali, model pentru Rotaru!

Nu demult, s-a scris că și finanțatorul celor de la U Craiova, Mihai Rotaru, l-ar avea drept model pe „înțeleptul din Pipera”. Detaliul a fost observat chiar de Becali, care a declarat: „Rotaru mă copiază. Eu l-am vrut pe Cicâldău, el l-a luat pe Cicâldău”.

Deloc întâmplător, FCSB, CFR, Universitatea Craiova și Voluntari se află în a doua jumătate a clasamentului după două etape. Sfaturile lui Becali au funcționat cel mai bine în cazul oltenilor, care ocupă ultima poziție în ierarhia Ligii I.

„Ascultați-mă pe mine, e mai ceva decât pe vremea Cooperativei. Atunci, clasamentul era stabilit de mai mulți conducători de club care se puneau de acord. Acum, Gigi e cel care decide singur cine merge în play-off și cine cade, fără să își dea seama”, ar fi confirmat Dumitru Dragomir.

Bratu nu are niciun merit

„Mă pricep la fotbal mai bine decât cinci sferturi din toți analiștii ăștia pe care îi vedeți voi pe la emisiuni. Am văzut că au râs de mine când am spus că a fost Filip cel mai bun de pe teren cu Dinamo, vezi Doamne, că ar fi greșit la golul lui Nistor și că în general a fost, cum zic ei, <pușcărie>. Filip a făcut foarte bine la faza aia, că am luat gol și a rezultat spectacol. Dacă e spectacol, vin bani de la televiziuni. Golul ăla mi-a mai adus 500.000 de euro, pentru că 130.000 de dinamoviști au schimbat la loc canalul pe meci. I-am spus lui Varga, că el nu își dădea seama: «Scoate-l pe Vinicius din echipă și ia-l înapoi pe Larie, că nu primiți goluri și de-aia nu vrea să se uite nimeni la meciurile voastre, sunt prea plictisitoare»”, s-ar fi lăudat patronul neoficial al „roș-albaștrilor”.

Vezi și:   Cristina Neagu, în echipa ideală de la Campionatul European

Acest context șterge cu buretele meritele lui Florin Bratu. Secretul startului excelent avut de „câini” este că Ionuț Negoiță nu primește sfaturi de la Gigi Becali. Mai-marele dinamovist ar fi fost interesat să afle câteva ponturi, dar Becali nu l-a băgat în seamnă, pentru că nu își pierde timpul cu cei care nu se pricep la fotbal.

* Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

------------------------------
Dacă ţi-a plăcut articolul intră în Comunitatea SPORTescu de aici și distribuie-l către prietenii tăi. Poate și ei vor să-l citească. Mulțumim.
----------
Acest articol este proprietatea SPORTescu.ro, fiind protejat de legea drepturilor de autor. Preluarea conținutului se poate face doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articolul respectiv.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Loading Facebook Comments ...